Aspecte esențiale ale integrării: Dezvoltând chipul lui Dumnezeu

de Eddie K. Bauman – În numerele precedente ale revistei CSE, dânsul a prezentat două principii, concentrându-se pe integrarea curriculumului: administrare și reconciliere. În timp ce aceste principii slujesc drept cadrul teologic pentru curriculum, în același timp ele subliniază o posibilă problemă în practica obișnuită a integrării biblice …

 În numerele precedente ale revistei CSE, am prezentat două principii, concentrându-mă pe integrarea curriculumului. Primul, principiul administrării (CSE 11.3) se referă la a-i învăța pe elevi să își folosească cunoștințele, timpul, abilitățile și resursele pentru gloria lui Dumnezeu, lucrând pentru împlinirea nevoilor spirituale, intelectuale, emoționale și fizice ale altora, și îngrijind lumea pe care a creat-o Dumnezeu. Predând dintr-o perspectivă a administrării, îi împuternicim pe elevi să asculte de poruncile pe care le-a dat Dumnezeu umanității înainte de căderea în păcat. În ce privește al doilea principiu, cel al reconcilierii (CSE 12.2), elevii învață să folosească tot ceea ce le-a dat Dumnezeu pentru a ajuta la restaurarea relațiilor distruse ale omului – cu Dumnezeu, cu alții, cu natura și cu sinele – într-o lume care suferă de păcat și consecințele căderii în păcat.

În timp ce aceste principii slujesc ca și un cadru teologic pentru curriculum, ele subliniază de asemenea o potențială problemă în practica obișnuită a integrării biblice. Majoritatea dascălilor văd integrarea în primul rând ca și o problemă de curriculum – procesul alinierii conținutului academic cu adevărul biblic. În consecință, integrarea afectează planificarea lecțiilor, dar adesea eșuează în ce privește influențarea metodologiei instruirii. Prin urmare, integrarea are efect direct minor asupra scopului educației – edificarea elevilor. Ca și rezultat, elevii adesea consideră că integrarea are puțină importanță sau relevanță practică pentru ei.

Al treilea principiu, dezvoltarea chipului lui Dumnezeu, este unul de aplicație prin natura lui. Este orientat spre a face principiile administrării și reconcilierii să fie pedagogice, dar și spre a defini scopurile curriculare. Spre deosebire de principiile administrării și reconcilierii, principiul chipului lui Dumnezeu nu este ușor de enunțat. Este nevoie de un cadru minim de teologie și filosofie.

 În teorie

 În lumea vestică, prevalează două perspective cu privire la umanitate. Prima, cea biblică, susține că oamenii au fost creați așa cum a intenționat Dumnezeu, după chipul Lui, dar apoi au păcătuit. Ca rezultat, chipul lui Dumnezeu în oameni este deteriorat, dar nu pierdut. Astfel, toți oamenii sunt purtători ai chipului lui Dumnezeu, chiar și în starea lor de necredincioșie. A doua perspectivă, cea grecească și renascentistă, susține că oamenii sunt separați de animale nu datorită unei valori intrinseci (de ex. Dumnezeu declară ca omul are valoare), ci datorită capacității umane de a raționa. Din această perspectivă, cu cât cineva devine mai rațional, cu atât este mai uman. În consecință, educația, ca și proces de raționalizare, devine o influență umanizatoare asupra oamenilor și societății.

Această a doua perspectivă i-a determinat pe mulți să vadă problemele sociale ca fiind rezultatul  ignoranței și educația ca fiind mijloc de promovare atât a individului cât și a societății. Accentul pe educație cu scopul perfecționării individuale, combinat cu dorința de autonomie (esența naturii păcătoase), a condus la convingerea că dobândirea educației împuternicește individul. Deci cu cât mai multă educație dobândește cineva, cu atât mai multe opțiuni are în viață. Astfel că, realizarea pe plan educațional slujește ca și scop pentru a urmări valorile și interesele proprii. În timp ce școlile se pot implica în educarea caracterului pentru a încuraja scopuri mai altruiste sau umanitare, astfel de ținte sunt văzute ca fiind voluntare, nu ca și obligații morale.

 Termenul “chip” al lui Dumnezeu este încărcat de semnificație. Genesa 1:26-27 redă intenția lui Dumnezeu de a crea umanitatea după chipul Său. Ideea de purtător al chipului lui Dumnezeu este reafirmată de asemenea în Noul Testament (Iacov 3:9). Primele două porunci ale decalogului sunt de asemenea pline de sens în această privință. În Exod 20:3, Dumnezeu poruncește oamenilor să nu aibă alți dumnezei în afară de El. În Exod 20:4 este enunțată porunca să nu facă vreun chip cioplit sau idoli. Idolatria, așa cum a fost închinarea repetată a lui Israel la dumnezei falși, încalcă ambele porunci. În plus, punând alte ținte – ca și banii, prestigiul sau puterea – deasupra lui Dumnezeu se ajunge la un tip de închinare care încalcă prima poruncă. Întrebarea este dacă a doua poruncă poate fi încălcată, fără a încălca-o pe prima.

 Exod 32 prezintă crearea vițelului de aur de către Israel. De menționat că Aaron, vorbind poporului, spune “Acesta este dumnezeul tău, Israele, care te-a scos din țara Egiptului“ (v. 4). Dumnezeu repetă această afirmație lui Moise (v. 8) și condamnă fapta, dar El nu o numește în mod specific idolatrie. Israeliții au văzut plăgile și minunile prin care au fost eliberați din Egipt și au experimentat purtarea de grijă a lui Dumnezeu în pustie. În esență, ei nu L-au abandonat pe Dumnezeu, dar au încălcat a doua poruncă, creând un chip cioplit al Lui Dumnezeu ca să se închine.

 De ce porunca împotriva reprezentărilor fizice ale lui Dumnezeu? Cu siguranță reprezentările fizice ale lui Dumnezeu Îl limitează și Îl reduc la trăsături care pot fi captate de limitele imaginației umane și pot fi redate prin meșteșuguri. Totuși, așa cum știe orice dascăl care a predat copilașilor mici, conceptele complexe trebuie făcute concrete pentru a ajuta la înțelegerea lor (de aceea dascălii împart pizza în felii pentru a preda fracțiile). Chiar și adulții se luptă cu ideile abstracte și adesea au nevoie de schițe sau alte reprezentări simbolice pentru a facilita înțelegerea. 

 Dumnezeu care a creat oamenii, cu siguranță înțelege aceste calități cognitive. Ca și duh, Dumnezeu este abstract pentru simțurile umane (vezi Ioan 4:24), astfel că dorința de a-L înțelege pe Dumnezeu este potențial împiedicată. A doua poruncă s-ar putea să pară că determină oamenii să falimenteze în înțelegerea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu a oferit mijloace pentru a-L înțelege prin obiectele din cortul întâlnirii și templu, simbolica jertfelor și (în cele din urmă) prin Hristos care este Dumnezeu.

 Atunci când Hristos afirmă: “Cine m-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl“ (Ioan 14:9), El face această afirmație atât în divinitatea Lui perfectă, cât și în umanitatea Lui perfectă. Ca și purtători ai chipului divin, oamenii ar trebui de asemenea să reflecte multe din atributele lui Dumnezeu prin viețile lor. Această reflectare a lui Dumnezeu nu este pentru Dumnezeu care nu are nevoie de reflectarea imperfectă pe care o pot da oamenii, ci pentru alții, care au nevoie de o reprezentare concretă a lui Dumnezeu pentru a-L înțelege mai bine.

 În această privință, porunca care interzice chipurile cioplite este dată parțial pentru a atrage oamenilor atenția să nu renunțe la responsabilitatea lor de a fi purtători ai chipului lui Dumnezeu – o responsabilitate care face ca umanitatea să aibă obligația față de alții într-o manieră care revocă dorințele naturii păcătoase. Învățăturile Noului Testament despre sfințenie îndeamnă credincioșii să urmărească sfințenia nu doar ca și scop în sine, ci ca să fie mai bine echipați pentru a sluji altora ca și reflectare a lui Hristos (2 Timotei 3:16-17).

 Aceste trei principii de integrare se opun tendințelor naturii păcătoase – dorința de suveranitate și autonomie față de Dumnezeu pentru a urmări dorințele personale. În principiul administrării, accentul cade pe modul în care darurile date de Dumnezeu trebuie să fie folosite pentru gloria Sa conform standardelor stabilite, prin slujirea altora și îngrijirea ordinii create (Matei 25:34-40). În principiul reconcilierii, cineva lucrează pentru a restaura relațiile umane pe care păcatul le-a distorsionat și continuă să le amenințe – relațiile cu Dumnezeu, alții, natură și sine.

 În dezvoltarea chipului lui Dumnezeu, elevii sunt călăuziți în procesul de a deveni reflectări mai bune ale lui Dumnezeu asupra altora. Acest proces solicită mai mult decât înțelegere teologică; necesită acțiune. În Geneza 2:18, când Dumnezeu a declarat “Nu este bine ca omul să fie singur”, este recunoașterea că oamenii nu pot experimenta adevăratul lor scop divin fără abilitatea de a-L reflecta pe Dumnezeu asupra altora. În esență, Eva a fost recipientul muncii lui Adam, așa cum Adam este recipientul Evei.

 Atunci când iau în considerare conceptul chipului lui Dumnezeu, majoritatea creștinilor se gândesc la trăsăturile pe care oamenii le împărtășesc cu Dumnezeu – de exemplu, oamenii pot iubi, gândi, să își exercite voința, la fel ca Dumnezeu. Această înțelegere, deși nu este greșită, este însă incompletă; falimentează în a considera că imaginea lui Dumnezeu este o reflecție și trebuie reflectată asupra cuiva. Astfel, capacitatea de a iubi, a gândi, sau a simți sunt relaționale. Chipul lui Dumnezeu este reflectat prin aceste capacități în relația cu Dumnezeu și cu alții (vezi Matei 22:37-40).

 Chipul lui Dumnezeu în om este decăzut dar nu pierdut. Astfel, toți oamenii sunt purtători ai chipului lui Dumnezeu chiar și în starea lor de necredincioșie.

 Din această perspectivă, scopul unei educații bazate pe Biblie este să pregătească ucenici ai lui Hristos care să Îl reflecte asupra altora pentru gloria Lui. Scopul original pentru omenire, așa cum este văzut în Adam, este ca oamenii să Îl reflecte pe Dumnezeu asupra celorlalți, lucrând pentru îndreptarea lor. Acest scop original a fost pervertit odată cu căderea, și oamenii caută acum să își folosească propriile abilități pentru a se sluji pe ei înșiși. Încurajând acest concept al chipului lui Dumnezeu suntem conduși înapoi la relațiile pe care Dumnezeu le-a intenționat de la început pentru omenire. În modul acesta, copiii lui Dumnezeu sunt chemați să experimenteze tot ceea ce a intenționat Dumnezeu pentru ei, pentru ca “să aibă viață, și să o aibă din belșug”. (Ioan 10:10)   

 În practică

 Spre deosebire de simpla integrare a curriculum-ului, dezvoltarea chipului lui Dumnezeu nu este doar o chemare la a cunoaște, ci o chemare la a acționa. Efectele păcatului au distorsionat chipul lui Dumnezeu, astfel că dezvoltând chipul lui Dumnezeu înseamnă umanizarea elevilor într-o manieră divină – un scop împărtășit, dar greșit înțeles de către gânditorii din perioada Renașterii. Pentru dascălii creștini, scopul dezvoltării cunoașterii și gândirii este să pregătească elevii pentru a-i răspunde lui Dumnezeu și a folosi cunoașterea în modalități care să îi aducă glorie Lui. Integrarea care caută să dezvolte chipul lui Dumnezeu solicită dascălii să dea elevilor oportunități de a folosi ceea ce au învățat în moduri care corespund scopurilor lui Dumnezeu pentru învățare.

 Combinând principiile curriculare ale administrării și reconcilierii cu principiul instrucțional al dezvoltării chipului lui Dumnezeu suntem conduși spre educația care este atât dinamică, cât și orientată spre activitate. Câteva exemple ne pot ajuta să subliniem acest aspect.

 În cele din urmă, scopul este ca dascălii să îndrume elevii în a transfera învățarea la viața din afara sălii de clasă.

 La nivelul ciclului primar, dezvoltarea chipului lui Dumnezeu ar trebui să se concentreze pe atitudini, trăsături de caracter și comportamente care îl imită pe Hristos și care urmăresc interesele celorlalți (Filipeni 2:2-7). Dascălii ar trebui să modeleze aceste trăsături în fața elevilor și de asemenea să ofere încurajare și oportunități de exersare prin încredințarea unor responsabilități în clasă și ocazii de a sluji în mod voluntar. Accent adecvat ar trebui pus pe ideea că slujind altora dăm glorie lui Dumnezeu și nu ne promovăm pe noi înșine.

 Pe măsură ce elevii se maturizează, oportunitățile din sala de clasă pot fi multiplicate pentru a permite o mai mare participare în comunitatea școlii – de exemplu, să îi ajute pe dascăli sau pe elevii mai mici, ori să îngrijească de echipamente, în modalități care accentuează exersarea administrării și reconcilierii în viața de zi cu zi.

 Pe măsură ce elevii intră în ciclul gimnazial, implementarea chipului lui Dumnezeu poate fi extinsă la viața din comunitatea mai largă. Această extindere integrează conținutul din clasă cu relevanța evangheliei și de asemenea subliniază relația dintre administrare și reconciliere pe de o parte și ucenicie pe de altă parte, pe măsură ce elevii trec de la copilărie la stadiul de adult tânăr. Energia, exaltarea și idealismul care se dezvoltă la tinerii adolescenți îi face receptivi și entuziaști față de mai multe activități de implicare în comunitate.

 Integrând astfel de experiențe practice cu conceptele biblice ale administrării și reconcilierii și conținutul învățării din clasă se va realiza conectarea dintre credință, învățare și viață – un scop căutat de mulți dascăli creștini. De exemplu, elevii unei școli practică compasiunea lucrând pentru bătrânii cu venit scăzut. Elevii care slujesc pot de asemenea să realizeze un proiect de istorie la disciplina de științe socio-umane intervievând bătrânii cu privire la experiențele lor de viață.

 Nivelul liceal oferă oportunități mai mari de a dezvolta chipul lui Dumnezeu. De exemplu, la un curs despre finanțele personale, un instructor cere elevilor să planifice un buget pentru o familie locală formată din patru persoane în care ambii părinți au venituri minime. Obiectivul nu doar ajută învățarea despre buget, dar de asemenea oferă elevilor oportunitatea de a învăța efectele sărăciei și de a dezvolta compasiune pentru muncitorii săraci. În altă școală, elevii își folosesc talentele artistice și muzicale pentru a oferi concerte gratuite, expoziții și lucrări de artă pentru membrii comunității.

 Strategiile care caută să integreze credința cu învățarea și care rezultă în aplicarea în viață necesită planificare care nu doar aliniază curriculumul la adevărul biblic, dar de asemenea influențează scopurile și rezultatele instruirii. Integrarea biblică, ca și toată instruirea centrată pe Biblie are scopul de a face ucenici. Procesul de ucenicizare implică nu doar antrenarea minții, dar de asemenea promovarea faptelor evlaviei (Iacov 1:22; 2.20; Romani 12:1-2)

 În final, scopul este pentru dascăli să îndrume elevii să transfere învățarea la viața din afara sălii de clasă. În procesul dezvoltării chipului lui Dumnezeu se dau aplicații principiilor administrării și reconcilierii, în primul rând în contextul controlat și încurajant al comunității credinței, iar mai târziu în comunitatea lărgită. În acest fel, aceste trei principii ale integrării caută să formeze ucenici credincioși ai lui Hristos, care pot să aplice conținutul învățării la toate aspectele vieții.

 Dr. Eddie K. Baumann, slujește ca și professor de educație și predă cursuri de filosofia educației, psihologia educației și interarea biblică la nivel universitar și postuniversitar în cadrul Universității Cedarville din Cedarville, Ohio. The Essentials of Integration: Developing the Image of God | CSE Volume 13 Number 4 | 2009/2010 33 By Eddie K. Baumann