Misiunea noastră:

ACSI există pentru a întări școlile creștine și a echipa dascăli creștini din toată lumea pentru munca lor de a pregăti din punct de vedere academic elevii și a-i motiva să devină urmași devotați ai lui Isus Hristos.

ACSI Europa

ACSI Europa cu centrul la Budapesta, Ungaria, este o lucrare de slujire dedicată sprijinirii dascălilor creștini și școlilor de pe tot cuprinsul Europei. Biroul nostru este unul dintre birourile regionale ale misiunii globale ACSI. Avem o deosebită bucurie să slujim membrilor noștri în câteva limbi: engleză, cehp, franceză, maghiară, poloneză, română, slovacă și spaniolă. De asemenea avem membri în multe alte țări europene care au acces la serviciile pe care le oferim în limba engleză, evenimente și publicații. Pentru o scurtă introducere în lucrarea ACSI Europa vă invităm să descărcați ultima noastră brochure

Vă invităm să explorați website-ul nostru și resursele multiple pe care le oferă. Unele resurse sunt disponbile doar celor care care își deschid un cont gratuit. Resurse speciale si reduceri sunt rezervate pentru membrii individuali și școlile membre.

ACSI Global

Asociația Internațională a Școlilor Creștine are privilegiul de a lucra în parteneriat cu dascăli creștini din întreaga lume pentru a-i ajuta să influențeze o nouă generație de tineri pentru Isus Hristos! Școlile internaționale care sunt membre ACSI sunt sprijinite prin intermediul biroului central ACSI din Colorado Springs, din Statele Unite, http://www.acsi.org

ACSI este cea mai mare organizație a Școlilor Creștine Protestante din întreaga lume, slujind peste 23.000 de școli și 5,5 milioane de elevi de pe tot cuprinsul globului. Angajații ei sunt profund preocupați de nevoile fiecărei școli membre și oferă instruire, sprijin și încurajare pentru a ajuta directorii și dascălii să influențeze mai eficient vețile copiilor pentru Hristos. ACSI oferă asistență fără interferență și oportunități fără obligație. Este plăcerea noastră să vă slujim pentru binele copiilor voștri și gloria lui Dumnezeu.

Vă invităm să explorați noul nostru website și multiplele lui resurse. Unele dintre materiale sunt disponibile doar acelora care își deschid un cont gratuit de folosire a website-ului. Resurse speciale și reduceri sunt rezervate pentru membrii individuali și școlile membre.

Declarația de Credință ACSI:

1. Noi credem că Biblia este inspirată de Dumnezeu și este singurul Cuvânt al lui Dumnezeu infailibil, cu autoritate și fără greșeală (2 Timotei 3:15; 2 Petru 1:21).

2. Noi credem că există un singur Dumnezeu, care ființează veșnic în trei persoane – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Geneza 1:1; Matei 28:19; Ioan 10:30)

3. Noi credem în dumnezeirea lui Hristos (Ioan 10:33); în nașterea Lui din fecioară (Isaia 7:14; Matei 1:23; Luca 1:35); în viața Lui fără păcat (Evrei 4:14; Evrei 7:26); în minunile înfăptuite de El (Ioan 2:11); în moartea Lui ispășitoare și răscumpărătoare (1 Corinteni 15:3; Efeseni 1:7; Evrei 2:9); în învierea Lui (Ioan 11:25; 1 Corinteni 15:4); în înălțarea Lui la cer la dreapta Tatălui (Marcu 16:19) și în întoarcerea Lui în putere și glorie (Fapte 1:11; Apocalipsa 19:11).

4. Noi credem în nevoia absolută de regenerare prin Duhul Sfânt pentru mântuire, datorită păcătoșeniei excesive a naturii umane și credem că oamenii sunt justificați numai prin credința în sângele vărsat al lui Hristos și că numai prin harul lui Dumnezeu și doar prin credință suntem mântuiți (Ioan 3:16-19; Ioan 5:24; Romani 3:23; Romani 5:8-9; Efeseni 2:8-10; Tit 3:5).

5. Noi credem în învierea celor mântuiți și a celor pierduți; cei mântuiți vor fi înviați pentru viață, iar cei pierduți vor fi înviați pentru condamnare (Ioan 5:28-29).

6. Noi credem în unitatea spirituală a credincioșilor în Domnul Isus Hristos (Romani 8:9; 1 Corinteni 12:12-13; Galateni 3:26-28).

7. Noi credem în lucrarea prezentă a Duhului Sfânt, prin plinătatea căruia creștinul are puterea de a trăi o viață evlavioasă (Romani 8:13-14; 1 Corinteni 3:16; 1 Corinteni 6:19-20; Efeseni 4:30; Efeseni 5:18).

Ca și asociație noi suntem dedicați pentru:

Fidelitate față de Biblie și Rugăciune  Ne adâncim în Sfânta Scriptură și rugăciune, atât individual cât și colectiv; evaluăm permanent toate acțiunile, programele și resursele asociației pe baza învățăturilor Cuvântului lui Dumnezeu; și recunoaștem dependența noastră totală de El.

Fundamentare biblică și focalizare pe Isus Hristos  Slujim școli și dascăli care reprezintă o sferă largă de contexte evanghelice protestante; toate școlile și dascălii noștri vor respecta Declarația de Credință ACSI și Crezurile Fundamentale.

Membrii pe care îi slujim  Alocăm resursele noastre, inclusiv timp și finanțe în așa fel încât să aducem beneficiu maxim membrilor noștri și răspundem prompt la nevoile membrilor.

Administrare  Acționăm cu credincioșie și integritate și dăm dovadă de sârguință în conducerea programelor, cu temeinicie și expertiză bazată pe cercetare în producerea de resurse și cu responsabilitate fiscală, înțelegând că în cele din urmă ACSI aparține lui Dumnezeu, iar noi la final îi vom da socoteală lui Dumnezeu pentru tot ce facem cu ceea ce El ne-a încredințat în grijă.

Diversitatea mondială a clientelei  Suntem în mod autentic internaționali în structură și practică, promovând leadership internațional, național și regional pentru beneficiul mutual al tuturor școlilor membre; dezvoltăm programe, resurse și servicii ținând cont de toți clienții, folosind ceea ce am învățat de la colegii din întreaga lume și demonstrând valoarea deosebită pe care o acordăm diferențelor de sex, etnie, vârstă și cultură.

Personalul și dezvoltarea lui Stabilește resurse umane și politici și practici organizaționale care încurajează retribuții echitabile și competitive, sprijin pentru continuarea dezvoltării profesionale și angajament pentru stabilirea de scopuri comune, responsabilitate și implementare consecventă a sistemelor de evaluare.

Implicare publică  Influențăm politica și percepția publică care au un impact asupra școlilor creștine și drepturile dascălilor creștini de pretutindeni, căutăm reprezentare adecvată pentru a proteja drepturile părinților de a alege liber programul educațional care, în opinia lor, împlinește cel mai bine nevoile educaționale și spirituale ale copiilor lor, și lucrăm în colaborare cu familii, biserici, guverne și alți lideri și organizații pentru a promova supunerea școlilor față de toate legile aplicate și de asemenea a promova abilitatea persoanelor individuale sau grupurilor private de a înființa și sprijini școlile creștine fără restricții sau rezerve.

 
There are no events to show.
visa

Donații

Cantitate (EUR):  

Articole adăugate recent

Raportul IELC 2024

IELC 2024 a fost un eveniment binecuvântat și copleșitor, plin de cunoștințe, binecuvântări, neprihănire și dragoste pentru Dumnezeu. pentru mine a fost un eveniment necesar pentru a crește spiritual și profesional.

Platforma de îmbunătățire a școlii creștine

Platforma de îmbunătățire a școlii creștine inițiată de ACSI (CSIP) este o comunitate în care școlile membre ACSI se implică în auto-evaluare, definirea obiectivelor strategice și contribuie la dezvoltarea strategică în parteneriat cu alte școli în demersul de implementare a viziunii creștine a educației.